Taina ce-mi doboara sufletul 

Vreau sa zambesc fara sa plang , sa ma trezesc dimineata si sa simt cu inima si cu tot sufletul meu realitatea . Vreau sa  vad cum in jurul meu sint oameni care nu se prefac , oameni adevarati .

 E o zi insorita . Stand in  scranciob , alene leganandu-ma ascultind cintul frumos al pasarilor , simtind mirosul cald al primaverii . Uitindu-ma spre cerul senin ochii meiau fost umbriti , de-o umbra tainica care-mi apasa gandurile .Aripi de vise , de amintiri ma purtau incet pe-al lor dor . Ochii , gandurile imi erau duse si luate incet de-un val de vis grabit .

Dintr-o data o raza de lumina puternica imi strabatu ochii si-I dezlipi usor de pe pleoapele inchise .

Vedeam totul in ceata , fumuri albe erau precum niste nori ce pluteau  in aer . Dar erau doar ochii mei , ce abia se trezisera dintr-un somn lung . In clipa in care am pasit pe covorul ce statea aratos pe podea  am simtit in spate o prezenta stranie ce-mi apasa frica si mai mult . De jur imprejur erau insirate petale de flori . Peretii erau impodobiti cu tablouri ale caror imagine reda frumusetea doamnelor de odinioara . Margaritare , pocale de  argint sclipeau fermecator si-mi orbeau ochii de lumina . Oglinda ce-mi arata fata zdrobita de somn  , imi facea sa-mi bata inima asemeni unui clopot . Usa ce statea parca intre-deschisa ma conducea la balconul palatului .

Deschinzind-o am fost minunata de frumusetea ce-o mai puteam vedea in aceasta viata grea .

Gradini , ape , suflete ce incercau sa zboare . Dar acea senzatie ciudata , din nou imi apsa umerii.Ganduri ratacite  imi provocau neliniste in sufletul ce parca il simteam cum tremura la fiecare pas ce-l faceam .  Era doar norul ce acoperisera minios , soarele ce lumina cu atata alinare. Fulgerul inspaimantator , lumina cu atata ura , incat  inchisem repede usile si inceracam sa fug . Dar totul deodata deveni inutil . In jurul meu totul se invirtea eram ca intr-un labirint unde nu mai gaseam iesirea .  O lumina puternica imi strabatu ochii si simteam cum ma gadila iarba din josul scranciobului .

Visele mele sunt prea dure pentru a le mai suporta . Nu mai pot visa fericirea , dragostea si lumina , care tin doar citeva minute , caci toate acestea iau cite o picatura din mine lasand loc liber , provocandu-mi rani si mai adanci . Nu mai pot sa tin ochii inchisi pentru a visa ca traiesc si ca sunt fericita caci ma trezesc ca pe o insula pustie , unde sunt doar furtuni si ploi reci , care ma arunca in prapastia disperarii .

Vreau sa fi fost doar un vis !!!

Aici imi voi reda cele mai unice  sentimente ce domina in sufletul fiecarui om !