,,De la mine pînă la tine sînt doar frunze “

,,Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.”

Mark Twain

Viața unui om se măsoară într-o circulație a timpului , așa știm cu toții , așa ne-au învățat . Însă nimeni nu știe cum și cine ar fi timpul . Ce trebuie să facem exact în fiecare dimineață , și dacă ne trezim în locul potrivit . Astfel pierdem zile , ani pînă ne decidem orizontul . Suntem supuși să ascultăm melodia mută a vieții , și de aici apar motivele fiecăruia , nu vrem pentru că . Suntem vinovați oameni pentru oameni , oameni pentru fiare , oameni pentru un pămînt .În primul plan am fi trebuit să zidim sufletul și cu principiile lui care le-ar spune , noi evităm să îl ascultăm , întoarcem oglinda și uităm să ne privim pînă în profunzimea sufletului nostru . Uităm de noi . Suntem în goană pentru viață , pentru timp . Ne separăm țări de țări , case de case , și oameni de oameni . Cînd stăm în ultima instanță cu sufletul , auzim spre ce tinde el și credem că el ne cere imposibilul , însă în adevărată față , el ne cere atît de puțin . Dacă ne-am învăța să trecem peste orgoliu  , să privim cu ochii larg deschiși , si șă  înțelegem de fapt că ceea ce spune sufletul este exact ceea ce noi căutăm întreaga viață . Niciodată nu ar trebui să spunem  atunci cînd iubim că este imposibil să fim împreună , dacă a-ți crescut iubirea atunci imposibilul nu există . Nu există nici un traseu  în care să spunem că de la mine pînă la tine există rău sau nici un bine . Trebuie să recunoaștem că suntem fricoși de noi înșine , evitînd de fapt ceea ce într-adevăr simțim . Da , tu ești fricos omule dacă ți-ai ratat șansa vieții .

De la mine până la tine , nui nici un rău doar numai iubire .

De la mine până la lume , numai fiare fără nume ,

De la mine până acasă , numai vreme frumoasă .

De la mine până la suflet , numai melodie mută .

Exact ceea ce confirmă bătrînii care nu sunt ascultați , și ceea ce infirmă tinerii .

( Prea puțină viață pentru a o pierde , prea puțin timp pentru a nu simți iubirea și prea mult chin pentru a regreta ceea nu ai făcut . )

   Sîntem sufletele care trăiesc din iubire , sîntem respirațiile iubirii în care ne completăm frumusețea .Culegem din privire , din parfumul lor și din finețea nourilor vii.Fericirea noastră înfrumusețează respirația naturii , daca ea trăiește atunci traim si noi.Nu putem deschide ochii și să ne declarăm fericiți și cu armonia de a trai.Căci trăim pentru iubire chiar și atunci cînd nu dorim sa facem asta , chiar și atunci cînd credem că nu iubim.Orice dimineață își îndeplinește sensul doar atunci cînd ne trezim sub praful unei leneșe ființe cu ochii deschiși și închiși , înțelegînd că noi trăim pentru că iubim și suntem iubiți . Ne trezim cu roua dimineții de iubire , care ne curăță sufletul de supărări , de ură și neîncredere . Suntem vii atunci cînd simțim în colțul ochilor lacrime curate și adevărate , iar sub talpă suntem mîngîiați de roua care ne aduce liniște și frumusețe. Nu cere mult viața , nu cere decît să iubim .

Dragostea te ajută să deschizi poarta înțelegerii lucrurilor , a oamenilor , a lumii , a propriilor sentimente . Dar și-n lumină poate fi întuneric , precum și-n tristețe poate fi bucurie . O bucurie te poate înalța , dar și te poate înfrînge.

 Adevărata iubire e cea care-ți dăruiește aripi . Atunci cînd iubirea iți răpește orice sentiment de respirație ,devii mărginit de timp, de suflet și de orice problemă fundamentală a  acestei vieți .  Trăiești cu o frică înfiorătoare că ceea ce-ai cîștigat atît de greu s-ar putea să o pierzi ușor . Și rămîi doar cu singurătatea , soră bună cu tristețea , singurătatea în care licărește  totuși o speranță, care te face să te simți nemuritor în sentimente.

Toamna este anotimpul perfect pentru a lega cromatica frunzelor cu iubirea . De a culege petalele trandafirilor loviți de brumă și de a simți aroma crizantemelor albe cît mai aproape de suflet asemeni unei plapume de liniște .

  Cînd vîntul organiză o răscoală printre frunze , cînd zîmbetul cerului era mai strălucitor ca niciodată , cînd inima era apăsată de vibrații puternice , în parcul părăsit de lume , dar înconjurat de copaci care-și revărsau podoaba în oglinda formată de frunze , cineva încercă să-și absoarbă singurătatea .Petalele de aer tomnatic formau o respirație pură și neliniștită.  De la celălalt colț al străzii cineva , încercînd să-și stingă focul din inimă , auzi atunci domol, domol cîteva șopote de vioară .Simți că acestea redau o tristețe profundă. Pe o bancă împodobită de lacrimi și dezamăgire stătea ,,ea’’cea care îngîna tristețea ,trădarea ,dragostea , timpul , viața cu cîteva acorduri de vioară . Cu pași grăbiți, dar care parcă durau o veșnicie, se îndrepta tînarul către locul de unde veneau sunetele .

  Acesta le și combinase deja cu tristețea din  inima lui și ele începură să devină pastile de mîngîiere . Își ridică ochii spre cer și se ruga să scape de furtuna de nefericire ce-l lovi .  Ochii îi erau prăfuiți de timp , inima înecată  în lacrimi , sufletu-l îi părea mort , își mai ridica de ici –colo corpul lipsit de energie . Zilele pentru el  durau ani de zile , și toate acestea că trăise , cum trăiesc alții o iubire adevărată , o furtună iscată din senin  pe o mare liniștită cu valuri uriașe care au trecut peretele de liniște din suflet , cînd totul era atît de bine si magnific.

  Tînăra domniță cu o frunte luminoasă dar cu niște ochi profund înghețați de lacrimi , cu o inimă rece precum într-o peșteră , cu un chip mototolit ,rămas ca după o furtună de iubire ,în cîteva cîntări de vioară își mîngîia tristețea .Aceasta o salva de la o moarte artificială .

 Inima îi deveni într-o clipită melancolică și el grăbi ușor pasul către tînără , cînd vîntul îl lovi puternic cu un val de frunze cromatice ca într-o furtună de nisip și-l aruncă definitiv la pămînt . Atunci , ochii  i s-au închis pe dată și acesta a rămas înmărmurit pe pămîntul rece .

Tînăra văzînd că este ignorată de lume și de timp își luă deznădăjduită instrumentul și urmă drumul croit de lună , cu pași de dezamăgire se îndreptă spre casă .              Lumina puternică a lunii îi dezlipi pleoapele  și un vînt rece îi clăti fața acestuia și-l sculă de la pămînt . Cu nerăbdare se îndrepta către bancă , ajunse acolo și văzu locul gol și rece , însă observă cum frunzele din fața băncii au fost călcate iar pe ele s-au strecurat cîteva lacrimi .

Dezamăgit , însă simțea că în inimă îi luase foc ceva , cu pașii melcului  se întorcea spre casă .

A doua zi din nou , pîndi locul rece din parc pînă ce auzi din nou aceleași sunete firave ,însă se opri să le asculte din umbra unui copac  , se temu că dacă se va porni, va fi doborît din  nou de valul de frunze uriașe și-o va pierde pentru totdeauna . Așa , au trecut săptămîni de-a rîndul , săptămîni care pentru el erau o speranță , însă pentru ea o risipă de timp , pentru a-și usca  rănile .

  O ascultă întotdeauna de la distanță , dar de fiecare dată cînd părăsea banca , acesta alerga și-i picta pe frunze poeme de dragoste și le așeza cu grijă la marginea băncii . Însă , aceasta fiind atît de dezmărginită de lume , nu le observă decît ca pe niște biete frunze care s-au scuturat de batrînețe .

 Într-o seară , după ce-și terminase sonetul , își strîngea cu ochii în lacrimi , vioara , cînd un vînt puternic îi răsturna grămada de frunze pe geantă . Ea le luă cu grijă și tot așezîndu-le jos , ostenită , observă cum luna îi apăsă cu lumină spre mijlocul frunzei . Și ca printr-o șoaptă , inima i se umplu de scînteie , începu a căuta în morman frunze asemenea , găsi apoi o mulțime de frunze pe care le combină încet , ajutată și de lună și de însuși speranțele clădite în sine în cîteva firimituri de secunde și desluși poemul .

  Atunci , în acele clipe parcă îi crescură aripi , continua să zboare în universul propriu . El vazînd-o vindecată , a început să-și muște buzele, să-și  roadă pumnii , pentru că-și dorea atît de mult să-i vorbească , să o strîngă în brațe , parcă se cunoșteau de o viață întreagă , însă nu putea , avea totuși o frică ce-l apăsa .

Ea , îl tot striga , însă degeaba , se auzea doar ecoul vocii sale fericite .

Ca printr-o minune  , luna își mișcă lumina către copacul unde stătea ascuns tînărul. Ea, îl observă , el, auzind prin scîrțîit de frunze că spre el vin pași , înfruntă toți pereții de frică și ieși .

Și-au deschis inimile așa cum ar deshide ochii dimineața la răsăritul de soare , atunci a fost lăsat în urmă orice fior de gheață , orice vorbă ce-i legă de trecut.

Luna, le oglindea privirile , iar dragostea lor prindea aripi de înălțare . Și-au atins brațele și s-au ținut strîns de mîini , formînd un circuit al iubirii în infinit .

La început  , erau două ființe dezmărginite de lume , mai apoi au devenit păsări dezmărginite de lume . S-au vindecat unul pe altul , stînd spate la spate și croindu-și sentimente de la distanță . Între cele două suflete s-au scurs picături de cuvinte iar cuvintul ,,te iubesc “ a devenit anafora zilnică .

  Aici iubirea e ca o floare de mac în mijlocul unui lan de grîu .

Şi dacă nu am iubi ? Şi dacă nu am iubi , oare am putea trăi ?

Noi dacă nu am fi iubit , am fi murit demult . Omul trăieşte o săptămînă fără mîncare dar fără iubire trăieşte o viaţă murind , moare o viaţă .

Nu mai stiu ce sa cred ....

Te ascunzi  , dupa aceasta iarna -primavaratica , te ascunzi si crezi ca poate miine ai sa poti sa te desprinzi din calendar , odata cu ea.Insa nu ai stiut , ca cind te vei desprinde , vei simti un gol , atit de pustiu.Eu cunosc , aceasta amplitudine a singuratatii , caci m-am deprins cu ea  , tu probabil ca vei simti ceva mai profund.De cite ori , te-am tinut in minuta , si te vedeam cu te ghemuiesti in ea , si picura fiecare durere din tine .Insa , astazi nu ma ruga , nimic.Nu am sa pot nici macar sa te ating , caci esti distrus si esti rece , daca te ating , eu pot sa nu mai fiu.Da , nu ma tem ca o sa se spulbere chiar o ultima picatura de cenusa  , din fiinta mea ,nu mi-e frica . Dar ma uit in jurul meu , mi-e frica de ei , de toti cei care ma privesc

Mi-e atit de frig ,caci nustiu daca voi reusi sa ma simt steaua cea care emana o caldura.Nici soarele de dupa zi , nu imi va aduce caldura.

.Ragusita si lipsita de glas , nu am puterea sa mai spun ceva .Si ma intreb , daca soarele atit de mare e si nu are puterea sa ma incalzeasca , oare cine va indrazni sa isi inghete genele pentru mine ? Tacerea ma ineaca in apele lacrimilor mele , si daca azi zimbesc , oare nu ar insemna ca sunt fericita ? Nu , nu in ziua asta scursca printre secundele de nisip , nu asta m-ar facea fericita.Dar ma simt inchisa intr-o camera in care nu exista viata lor , dezmarginita de-o respiratie vie , stau pe pamintul rece si inghet.Simt cum ma prafuiesc lucrurile pe care nu vreau sa le inteleg si le ascund ,acolo unde doar eu pot sa le vad cum stau acolo , una peste alta.Si acestea imi amortesc sufletul de frig.

Sufletul meu este prabusit de miile de sentimente pe care le ridica la inaltime , ar parea ca zbor ?

Un foc imi provoaca durere , o flacara aprinsa imi stinge tacerea , o inima arzinda clipeste la forfota de ganduri ce ma lasa in asteptare . 

Dor de tata // Dincolo de cuvinte 

Dincolo de cuvintul rostit mai este si gindul , dincolo de cuvint mai este si fapta , dincolo de fapta e viata noastra si viata mea , viata familiei mele ce a fost pecetluita cu o amintire vesnica .Alergam pe cimpia abia revenita din somnul iernii si simteam cum sub picioarele mele totul ia viata . Amurgul de seara il vazusem atat de frumos .
Eram leganata pe picioare de catre bunica , cind  dintr-o data s-a auzit o bubuitura in geam . Imi dadusem seama –era o urgenta . Dar acea urgenta aducea cu ea o nefericire , o tristete, o durere ce  mi-a lasat familia in impas.
Au trecut ani de-a rindul , am ramas in suflet cu acel clopot ce a batut in geam atunci .
Da , acel clopot imi tachineaza mintea , timpul trece iar eu nu pot sa-mi revin si nici acum .
Nu mai simteam oboseala in acele zile , numai simteam  dor , nu mai puteam visa , eram intr-o stare de o durere profunda . Nimeni nu-mi putea alina tristetea , nimeni nu putea ocupa golul ce a fost lasat , si nu e nimeni in jur sa ma poata asculta , sa ma poata auzi  si strig neincetat spre cer , dar fara nici un raspuns . Doar picaturile de ploaie ce-mi scutura obrajii deatita nefericire , doar ele imi pot stinge focul aprins  ce-mi arde fata . Nu pot decit sa tin ochii inchisi pentru a visa ca traiesc si ca sunt fericita , caci fara tine Tata , ma trezesc ca pe o insula pustie unde sunt doar furtuni si ploi reci care ma arunca in prapastia disperarii , a durerii , ce-mi apasa sufletul .
Eu … nu pot sa merg pe acelasi drum cu ceilalti pentru ca gandurile mele sunt intepenite de frig , nu pot sa simt caldura parintelui , a ta , a ta caldura imi lipseste si  ma rog tie Doamne : -Ai grija de el acolo sus !!!Lacrimi amare vars in fiecare zi . Zambesc fals , cu zambet usor , sentimentul imi apasa inima grea , focul arde usor in mine .
Si vreau sa ma razbun , dar nu am pe cine , nu am cu-I spune , caci oamenii se prefac ca te iubesc, ca tin la tine , ca-ti spun vorbe dulci , dar pe de alta parte sunt vorbe cu continut ascuns ce-ti taie graiul . Nelinistea ma pindeste la orice pas , glasul imi tremura , inima imi bate ca un clopot gata sa iasa din piept , sufletul e adincit in lacrimi ca intr-o pestera –singura si nelinistita .
In fata sufletului ramai fara putere , in fata vietii ramai fara ajutor , in fata ta Doamne raman pierduta .
Dar nu ma las si sunt constienta aceasta stare , de aceasta tristete ce ma apasa , sufletul se pierde in mine , dar totusi ma simt puternica .
 Povestea fiecarui om incepe din suflet si continua prin lacrimi , zambete si amintiri !!!Dincolo de cuvinte este o creatie a vietii , a fericirii , a tristetii , o durere care nu se trateaza , care nu are medicament dar care biruinta . Dincolo de cuvinte e viata !!!! 

Taina ce-mi doboara sufletul 

Vreau sa zambesc fara sa plang , sa ma trezesc dimineata si sa simt cu inima si cu tot sufletul meu realitatea . Vreau sa  vad cum in jurul meu sint oameni care nu se prefac , oameni adevarati .

 E o zi insorita . Stand in  scranciob , alene leganandu-ma ascultind cintul frumos al pasarilor , simtind mirosul cald al primaverii . Uitindu-ma spre cerul senin ochii meiau fost umbriti , de-o umbra tainica care-mi apasa gandurile .Aripi de vise , de amintiri ma purtau incet pe-al lor dor . Ochii , gandurile imi erau duse si luate incet de-un val de vis grabit .

Dintr-o data o raza de lumina puternica imi strabatu ochii si-I dezlipi usor de pe pleoapele inchise .

Vedeam totul in ceata , fumuri albe erau precum niste nori ce pluteau  in aer . Dar erau doar ochii mei , ce abia se trezisera dintr-un somn lung . In clipa in care am pasit pe covorul ce statea aratos pe podea  am simtit in spate o prezenta stranie ce-mi apasa frica si mai mult . De jur imprejur erau insirate petale de flori . Peretii erau impodobiti cu tablouri ale caror imagine reda frumusetea doamnelor de odinioara . Margaritare , pocale de  argint sclipeau fermecator si-mi orbeau ochii de lumina . Oglinda ce-mi arata fata zdrobita de somn  , imi facea sa-mi bata inima asemeni unui clopot . Usa ce statea parca intre-deschisa ma conducea la balconul palatului .

Deschinzind-o am fost minunata de frumusetea ce-o mai puteam vedea in aceasta viata grea .

Gradini , ape , suflete ce incercau sa zboare . Dar acea senzatie ciudata , din nou imi apsa umerii.Ganduri ratacite  imi provocau neliniste in sufletul ce parca il simteam cum tremura la fiecare pas ce-l faceam .  Era doar norul ce acoperisera minios , soarele ce lumina cu atata alinare. Fulgerul inspaimantator , lumina cu atata ura , incat  inchisem repede usile si inceracam sa fug . Dar totul deodata deveni inutil . In jurul meu totul se invirtea eram ca intr-un labirint unde nu mai gaseam iesirea .  O lumina puternica imi strabatu ochii si simteam cum ma gadila iarba din josul scranciobului .

Visele mele sunt prea dure pentru a le mai suporta . Nu mai pot visa fericirea , dragostea si lumina , care tin doar citeva minute , caci toate acestea iau cite o picatura din mine lasand loc liber , provocandu-mi rani si mai adanci . Nu mai pot sa tin ochii inchisi pentru a visa ca traiesc si ca sunt fericita caci ma trezesc ca pe o insula pustie , unde sunt doar furtuni si ploi reci , care ma arunca in prapastia disperarii .

Vreau sa fi fost doar un vis !!!

Aici imi voi reda cele mai unice  sentimente ce domina in sufletul fiecarui om !